Consum „alarmant” de cocaină pe Wembley, la Anglia – Cehia. Urme ale drogului, în jumătate dintre toaletele arenei

Consum
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa națională de fotbal a Angliei a învins lejer Cehia, scor 5-0, în primul meci din preliminariile EURO 2020, meci în urma căruia cotidianul Telegraph a deschis o investigație privitoare la consumul de cocaină al fanilor care au venit pe stadionul Wembley, din Londra. 

Potrivit sursei citate, în aproape jumătate dintre toaletele arenei londoneze au fost găsite urme ale drogului de risc maxim. Legislația britanică prevede o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru deținere de cocaină, în timp ce traficul și producția pot fi pedepsite chiar cu închisoarea pe viață.

Un oficial al Poliției susține că nivelul consumului de cocaină de pe stadioane a crescut cu aproximativ 10% în ultimul an, fapt care a dus și la creșterea nivelului de violență.

După investigația relatată de Telegraph, autoritățile au catalogat consumul de cocaină prezent ca fiind „alarmant”, iar un purtător de cuvânt al Federației Engleze a declarat că se iau măsuri stricte la accesul spectatorilor în arenă.

Stadionul Wembley are o politică strictă anti-drog. Orice persoană găsită în posesia drogurilor ilegale este interzis sau evacuat de pe stadion și raportat poliției.

Trimitem 14 câini de căutare cu personal instruit la fiecare eveniment. Orice persoană care intră în stadion este supusă unor verificări de securitate la turnicheți. Colaborăm îndeaproape cu autoritățile pentru a lua măsuri rapide atunci când este necesar”, a spus acesta.

Dezvăluirile vin după un eveniment grav petrecut în urmă cu două săptămâni, în Anglia. Pe 10 martie, la meciul Birmingham – Aston Villa, un suporter al gazdelor a intrat pe teren și l-a lovit violent pe căpitanul lui Villa, Jack Grealish. Huliganul a fost pedepsit cu 14 săptămâni de închisoare cu executare și interzis pe viață pe stadioane.

Stadionul Wembley va găzdui semifinalele și finala Campionatului European din 2020.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Rămâi pe loc fără talonul auto. RAR a dat interzis. Ți se ia certificatul de înmatriculare
Rămâi pe loc fără talonul auto. RAR a dat interzis. Ți se ia certificatul de înmatriculare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×